MDesign

Trends, Shopping, News, Personal Style

Interesaţi de modă? Citiţi „Moda ca afacere”!

Lasă un comentariu

Este un sfat pe care vi-l trimit din suflet, şi mă bucur că vă pot oferi o recomandare de carte scrisă de un autor român.Cartea mea

„Moda ca afacere – Marketingul Industriei Apparel” este lucrarea lansată oficial de Diana Şerpoianu săptămâna trecută, o carte în care autoarea explică pe înțelesul tuturor, în nouă capitole, segmentele industriei apparel, formele sub care este exercitat retail-ul de modă, comportamentul consumatorului, dezvoltarea colecțiilor sezoniere, stabilirea prețurilor și alte informații utile atât pentru pasionați, cât și pentru cei care activează în industria modei.

Aşa cum povesteam aici, a fost o întâmplare să aflu de carte înainte de lansare, chiar în perioada în care mă uitam după lucrări de specialite din acest domeniu.

La evenimentul de lansare, Diana a avut alături numeroşi prieteni, oamenii care îi apeciază lucrarea, presă dar şi mulţi oameni care au legătură cu moda.eu si diana

Despre autor

Diana Șerpoianu este jurnalist, ocupând în prezent poziția de redactor-șef adjunct al revistei LUXURY. După terminarea studiilor masterale în Marketing, autoarea s-a îndreptat spre condei dintr-o vocație susținută de pasiunea pentru cercetare în domeniile modei, artei și evoluției imaginii de-a lungul istoriei. Pătrunzând în jurnalism ca autodidact, Diana Șerpoianu și-a rafinat scriitura absolvind cursurile de redactare ale prestigioasei școli de Litere Gotham Writers’ Workshop prin programul The New York Times Knowledge Network.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s